Fie fraza „Mă miră că încă nu se știe dacă, unde și când se va organiza concursul, dar mie îmi convine să se anunțe cât de târziu, numai că mă și îngrijorează puțin că nu-i cum conta pe ceva clar.”Felul propozițiilor, în ordinea succesiunii predicatelor, este:
- principală + compl. indirectă + subiectivă + principală + compl. directă + circ. concesivă + subiectivă + subiectivă
- principală + subiectivă + subiectivă + principală + subiectivă + principală + subiectivă + subiectivă
- principală + subiectivă + subiectivă + subiectivă + subiectivă + principală + subiectivă + principală + subiectivă
- altă interpretare
Mă miră este principala, iar că încă nu se știe este subiectiva ei. Nu se știe are trei subiective: dacă [se va organiza], unde [se va organiza] și când se va organiza concursul. Predicatul este exprimat o singură dată, dar grila numără fiecare element introductiv ca propoziție. Mie îmi convine este a doua principală, cu subiectiva să se anunțe (cât de târziu). Numai că mă și îngrijorează este o principală adversativă, cu subiectiva că nu-i cum conta pe ceva clar (o singură propoziție). Ordinea: P + 4 subiective + P + subiectivă + P + subiectivă.Fie fraza „Nu numai că mi-a cerut-o el, ci știu și eu că e foarte ocupat, prin urmare nu îl pot deranja, numai că acum chiar e o urgență, prin urmare n-am ce face și o să îmi iau inima în dinți și, așadar, îi voi telefona.”Felul propozițiilor, în ordinea succesiunii predicatelor, este:
- principală + subiectivă + subiectivă + circ. consecutivă + circ. concesivă + circ. consecutivă + compl. directă + circ. consecutivă + circ. consecutivă
- principală + principală + circ. consecutivă + circ. concesivă + circ. consecutivă + circ. consecutivă + circ. consecutivă
- principală + principală + principală + circ. concesivă + circ. consecutivă + circ. consecutivă + principală
- altă interpretare
Nu numai că... ci (și) este o conjuncție coordonatoare copulativă, deci mi-a cerut-o el și știu și eu sunt principale. Că e foarte ocupat este completiva directă a lui știu. Prin urmare, așadar (conclusive) și numai că (adversativ) leagă tot propoziții principale. Așa sunt nu îl pot deranja, acum chiar e o urgență, n-am ce face, o să îmi iau inima în dinți și îi voi telefona. N-am ce face este o singură propoziție. Rezultă P + P + compl. directă + cinci principale; nu există consecutive sau concesive. Nicio variantă nu se potrivește.Fie fraza „Unii v-ați pregătit temeinic, alții dimpotrivă, iar eu, de mă crezi sau nu, niciun pic, din moment ce, din păcate, nu am fost susținut și stimulat de ai mei, ci doar mereu apostrofat pentru cât timp pierd cu învățatul.”Felul propozițiilor, în ordinea succesiunii predicatelor, este:
- principală + circ. condițională + circ. condițională + circ. cauzală + circ. cauzală + circ. cauzală
- principală + circ. condițională + principală + circ. de timp + atributivă
- principală + principală + circ. concesivă + circ. concesivă + principală + circ. cauzală + circ. cauzală + circ. cauzală + circ. cauzală
- altă interpretare
Unii v-ați pregătit temeinic este principala, iar alții dimpotrivă [nu v-ați pregătit] este a doua principală, cu predicatul subînțeles. De mă crezi sau nu [mă crezi] sunt două concesive (= fie că mă crezi, fie că nu). Eu niciun pic [nu m-am pregătit] este a treia principală. Urmează patru cauzale: din moment ce nu am fost susținut, și [nu am fost] stimulat, ci [am fost] doar apostrofat și pentru cât timp pierd cu învățatul (= din cauza timpului pe care îl pierd). Rezultă: P + P + concesivă + concesivă + P + patru cauzale.Fie fraza „Mă gândesc mereu la locul unde m-aș muta, iar întrebarea e nu dacă voi ajunge acolo, ci când, știut fiind că, hotărâtă cum sunt, nu aș renunța vreodată la visul despre cum voi putea privi în fiecare dimineață răsăritul la malul mării.”Felul propozițiilor, în ordinea succesiunii predicatelor, este:
- principală + atributivă + principală + predicativă + predicativă + circ. de mod + subiectivă + atributivă
- principală + circ. de loc + principală + predicativă + principală + predicativă + circ. de cauză + compl. directă + compl. indirectă
- principală + atributivă + principală + predicativă + principală + predicativă + circ. de mod + compl. directă + atributivă
- altă interpretare
Mă gândesc mereu la locul este principala, iar unde m-aș muta este atributiva lui locul. Întrebarea e este a doua principală. Ea are două predicative: dacă voi ajunge acolo și ci când [voi ajunge]. În știut fiind că..., construcția participială nu este propoziție. Hotărâtă cum sunt este o circumstanțială de mod, introdusă de adverbul relativ cum, iar că... nu aș renunța vreodată la visul este subiectiva lui știut fiind. Despre cum voi putea privi... răsăritul este atributiva lui visul. Ordinea: P + atributivă + P + predicativă + predicativă + circ. de mod + subiectivă + atributivă.Fie fraza „Uite și tu ce încurcătură s-a produs, de nu prea mai am ce face și nici cui mă adresa, încât, deși am fost anunțat cum că se vor lua măsuri, va fi greu de clarificat ce s-a întâmplat cu adevărat.”Propozițiile completive directe sunt introduse, în ordine, prin:
- adj. pron. rel., loc. conj., pron. rel.
- adj. pron. rel., pron. rel., pron. rel., adv. rel., pron. rel.
- pron. rel., pron. rel., conj. subord.
- altă interpretare
Sunt trei completive directe. Ce încurcătură s-a produs este obiectul interjecției predicative uite. O introduce ce, care determină substantivul încurcătură, deci este adjectiv pronominal relativ. Cum că se vor lua măsuri este obiectul lui am fost anunțat (anunțat ceva) și o introduce locuțiunea conjuncțională cum că. Ce s-a întâmplat cu adevărat este obiectul supinului de clarificat și o introduce pronumele relativ ce. N-am ce face și (n-am) cui mă adresa nu sunt propoziții separate: fiecare formează o singură propoziție cu infinitivul.