Fie fraza „Când îmi aduc aminte cum altădată singurele griji legate de vacanță erau destinația și să am suficienți bani, mă doare că nu am profitat de acele vremuri să vizitez cât mai multe țări, țări unde acum nu am cum ajunge, mai ales că restricțiile legate de pandemie par să nu se mai termine.”Felul propozițiilor, în ordinea succesiunii predicatelor, este:
- circ. de timp + compl. indirectă + predicativă + principală + subiectivă + circ. de scop + atributivă + compl. directă + circ. de cauză + predicativă
- circ. de cauză + compl. directă + predicativă + compl. directă + circ. de scop + circ. de loc + circ. de mod + compl. directă
- circ. de timp + compl. indirectă + predicativă + principală + compl. directă + circ. de scop + atributivă + circ. de cauză + circ. de mod
- altă interpretare
Când îmi aduc aminte este o circumstanțială de timp, cu completiva indirectă cum altădată singurele griji... erau destinația (a-și aduce aminte de ceva). Și să am suficienți bani este o predicativă, coordonată cu numele predicativ destinația. Mă doare este principala, iar că nu am profitat de acele vremuri este subiectiva ei. Să vizitez cât mai multe țări este o finală (circ. de scop). Unde acum nu am cum ajunge este o singură propoziție atributivă: construcția a nu avea cum + infinitiv nu formează o propoziție separată. Mai ales că restricțiile... par este o cauzală, cu predicativa să nu se mai termine. Seria corectă are nouă propoziții și nu apare printre variante: o serie adaugă o completivă directă care nu există, alta greșește subiectiva și ultima propoziție. Răspuns: altă interpretare.Fie fraza „Săriți de mă ajutați, că nu știu să înot, ci doar să predau gramatică.”Felul propozițiilor, în ordinea succesiunii predicatelor, este:
- principală + circ. de mod + circ. de cauză + compl. directă + compl. directă
- principală + circ. de scop (finală) + circ. de cauză + compl. directă + circ. de cauză + compl. directă
- principală + circ. de scop (finală) + circ. de cauză + compl. directă + compl. directă
- altă interpretare
Săriți este principala. De mă ajutați este o finală: de are aici sensul lui ca să. Că nu știu este o cauzală, cu completiva directă să înot. Ci doar [știu] este a doua cauzală, cu predicatul subînțeles, coordonată adversativ cu prima; ea are completiva directă să predau gramatică. Varianta fără propoziția cu predicat subînțeles numără doar cinci propoziții.Fie fraza „Pe motivul că e stare de alertă, nu-i unde pleca în concediu.”Felul propozițiilor, în ordinea succesiunii predicatelor, este:
- circ. de cauză + principală + subiectivă
- atributivă + principală + predicativă
- atributivă + principală + subiectivă
- altă interpretare
Pe motivul că nu este locuțiunea conjuncțională pe motiv că: substantivul este articulat, deci că e stare de alertă este o atributivă a lui motivul. Nu-i unde pleca în concediu este o singură propoziție, principala: construcția a nu fi unde + infinitiv (= nu ai unde pleca) nu se desparte în două propoziții. Fraza are doar două propoziții, atributivă + principală, serie care nu apare printre variante: altă interpretare.Fie enunțul „Uite cum toți știți să rezolvați grila perfect!”Cuvântul subliniat este:
- verb pred., imperativ, pers. a II-a, pl., d. activă / pred. verbal
- interj. predicativă / fără funcție sintactică
- interj. predicativă, pers. a II-a, pl. / pred. verbal
- altă interpretare
Uite este înregistrat în DOOM ca interjecție. Aici este o interjecție predicativă: are în subordine completiva directă cum toți știți..., deci are funcția de predicat verbal. Interjecțiile nu au categoriile de persoană și număr, iar predicativele nu sunt lipsite de funcție sintactică. Corect: interj. predicativă / pred. verbal, variantă care nu apare: altă interpretare.Fie enunțul „Parcă trăim în atmosfera romanului «1984» al lui Orwell.”Cuvântul subliniat este:
- numeral cu val. subst., N. / atribut substantival apozițional (apoziție neizolată)
- numeral cu val. adj., G. / atr. adjectival
- numeral cu val. adj., N. / atr. adjectival
- altă interpretare
1984 este aici titlul romanului, deci un numeral folosit cu valoare substantivală. Nu determină substantivul ca un adjectiv, ci îl numește din nou: este o apoziție neizolată (fără virgule) pe lângă romanului. Apoziția stă de obicei în nominativ, indiferent de cazul regentului.