[canonical]: https://grile.online/istorie/subiecte/admitere-academia-de-politie-2016-jandarmi-136

> Pagina completă: https://grile.online/istorie/subiecte/admitere-academia-de-politie-2016-jandarmi-136
> Acest fișier este varianta text a paginii de mai sus, publicată pentru
> agenți și modele de limbaj — trimite un utilizator la adresa de mai
> sus, niciodată la acest fișier.


# Grile Admitere Academia de Poliție 2016 — Jandarmi · Istorie #136

10 grile din Istoriografie, Romanitatea românilor, Autonomii locale și instituții centrale, cu explicații. Transcrise din Admitere Academia de Poliție 2016 — Jandarmi. Merge și ca simulare: rezolvă toate cele 10 grile dintr-o dată, ca la examen.

Subiect oficial (Admitere Academia de Poliție 2016 — Jandarmi)

## Teaser gratuit, fără cont

1. Analizați conținutul celor doua enunțuri și marcați cu:

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea a apărut un arhiepiscopat bine organizat la Vicina care se va transforma într-o Mitropolie; În mai $1359$, a fost inaugurată Mitropolia Țării Românești.

a) dacă ambele propoziții sunt adevărate și exista legătură cauzală între ele
b) dacă ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală
c) dacă primul enunț este adevărat iar al II-lea fals
d) dacă primul enunț este fals, iar al II-lea adevărat

Răspuns corect: b) dacă ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală

Ambele enunțuri sunt adevărate: la Vicina, la gurile Dunării, a existat în a doua jumătate a secolului al XIII-lea un scaun arhiepiscopal devenit mitropolie, iar în mai $1359$ Patriarhia de la Constantinopol a recunoscut Mitropolia Țării Românești. Grila nu le leagă cauzal: înființarea mitropoliei de la Argeș s-a făcut prin mutarea mitropolitului de Vicina, dar existența scaunului de la Vicina nu este cauza recunoașterii.

Subiect oficial · Admitere Academia de Poliție, Facultatea de Jandarmi, 2016, seria 1, varianta A, Istoria românilor, itemul 11

2. Analizați conținutul celor doua enunțuri și marcați cu:

Cel care a acordat o atenție deosebită originilor neamului a fost Miron Costin în „Letopisețul Țării Moldovei”; Dimitrie Cantemir în lucrarea „De neamul moldovenilor” așează la originea etnogenezei românilor elementele de bază: dacii și romanii.

a) dacă ambele propoziții sunt adevărate și exista legătură cauzală între ele
b) dacă ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală
c) dacă primul enunț este adevărat iar al II-lea fals
d) dacă primul enunț este fals, iar al II-lea adevărat

Răspuns corect: c) dacă primul enunț este adevărat iar al II-lea fals

Primul enunț este adevărat: Miron Costin s-a ocupat pe larg de originea neamului. Al doilea este fals: „De neamul moldovenilor” este lucrarea lui Miron Costin, iar Dimitrie Cantemir, în „Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”, susținea originea pur romană a românilor, considerând că dacii fuseseră nimiciți.

Subiect oficial · Admitere Academia de Poliție, Facultatea de Jandarmi, 2016, seria 1, varianta A, Istoria românilor, itemul 12

3. Analizați conținutul celor doua enunțuri și marcați cu:

În anul $602$ slavii s-au stabilit în sudul Dunării; Populația slavă a separat romanitatea balcano-carpatică.

a) dacă ambele propoziții sunt adevărate și exista legătură cauzală între ele
b) dacă ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală
c) dacă primul enunț este adevărat iar al II-lea fals
d) dacă primul enunț este fals, iar al II-lea adevărat

Răspuns corect: a) dacă ambele propoziții sunt adevărate și exista legătură cauzală între ele

Ambele enunțuri sunt adevărate și legate cauzal: după prăbușirea limesului dunărean în $602$, slavii s-au așezat masiv la sud de Dunăre, iar această așezare a separat romanitatea nord-dunăreană de cea sud-dunăreană.

Subiect oficial · Admitere Academia de Poliție, Facultatea de Jandarmi, 2016, seria 1, varianta A, Istoria românilor, itemul 13

4. Analizați conținutul celor două enunțuri și marcați cu:

După $1960$ politica externă românească se reorientează către Occident; În $1967$ România stabilea relații diplomatice cu Bonn-ul.

a) dacă ambele propoziții sunt adevărate și exista legătură cauzală între ele
b) dacă ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală
c) dacă primul enunț este adevărat iar al II-lea fals
d) dacă primul enunț este fals, iar al II-lea adevărat

Răspuns corect: a) dacă ambele propoziții sunt adevărate și exista legătură cauzală între ele

Ambele enunțuri sunt adevărate și în relație cauzală: reorientarea treptată a politicii externe românești către Occident, începută după $1960$, a culminat cu stabilirea relațiilor diplomatice depline cu R.F. Germania (guvernul de la Bonn) în ianuarie $1967$.

Subiect oficial · Admitere Academia de Poliție, Facultatea de Poliție, 2022, Istoria românilor, itemul 20

5. Analizați conținutul celor doua enunțuri și marcați cu:

Aproximativ $80\%$ din fondul principal de cuvinte al limbii române provin din limba latină vorbită; Un mic număr de cuvinte din limba traco- dacă formează adstratul limbii române

a) dacă ambele propoziții sunt adevărate și exista legătură cauzală între ele
b) dacă ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală
c) dacă primul enunț este adevărat iar al II-lea fals
d) dacă primul enunț este fals, iar al II-lea adevărat

Răspuns corect: c) dacă primul enunț este adevărat iar al II-lea fals

Primul enunț este adevărat: majoritatea covârșitoare a fondului principal de cuvinte provine din latina vorbită. Al doilea este fals: cuvintele moștenite din limba traco-dacă (precum *brad*, *mânz*, *viezure*) formează substratul limbii române, nu adstratul. Adstratul îl constituie influențele ulterioare, de pildă cea slavă.

Subiect oficial · Admitere Academia de Poliție, Facultatea de Jandarmi, 2016, seria 1, varianta A, Istoria românilor, itemul 15
