[canonical]: https://grile.online/economie/subiecte/admitere-ase-drept-2026-032

> Pagina completă: https://grile.online/economie/subiecte/admitere-ase-drept-2026-032
> Acest fișier este varianta text a paginii de mai sus, publicată pentru
> agenți și modele de limbaj — trimite un utilizator la adresa de mai
> sus, niciodată la acest fișier.


# Grile Admitere ASE Drept 2026 · Economie #032

10 grile din Consumatorul, Banii, Piața muncii, cu explicații. Transcrise din Admitere ASE Drept 2026. Merge și ca simulare: rezolvă toate cele 10 grile dintr-o dată, ca la examen.

Subiect oficial (Admitere ASE Drept 2026)

## Teaser gratuit, fără cont

1. Consumul populației a scăzut cu $10\%$ ca urmare a scăderii venitului cu $20\%$. Dacă rata consumului a fost $0{,}7$, atunci înclinația marginală spre consum este:

a) $0{,}35$
b) $0{,}5$
c) $0{,}7875$
d) $1{,}4$
e) $0{,}7$

Răspuns corect: a) $0{,}35$

Înclinația marginală spre consum este $c' = \frac{\Delta C}{\Delta V}$. Cu $C = 0{,}7\,V$, consumul scade cu $10\% \cdot 0{,}7\,V = 0{,}07\,V$, iar venitul cu $0{,}2\,V$, deci $c' = \frac{0{,}07}{0{,}2} = 0{,}35$. ($0{,}5$ ar fi doar raportul variațiilor procentuale, $\frac{10\%}{20\%}$.)

Subiect oficial · Admitere ASE București, Facultatea de Drept, 2026, cod grilă RoE a1, Economie, itemul 91

2. Un credit în valoare de $200\,000$ de lei este acordat pentru o perioadă de $6$ luni cu o rată a dobânzii de $10\%$. Dobânda plătită de debitor la scadență (în lei) este de:

a) $20\,000$
b) $10\,000$
c) $5000$
d) $210\,000$
e) $105\,000$

Răspuns corect: b) $10\,000$

Rata dobânzii este anuală, iar creditul durează o jumătate de an: $D = 200\,000 \cdot 10\% \cdot \frac{6}{12} = 10\,000$ lei.

Subiect oficial · Admitere ASE București, Facultatea de Drept, 2026, cod grilă RoE a1, Economie, itemul 92

3. Din cauza incertitudinii economice, populația preferă să-și reducă deținerile în lei, astfel că viteza de rotație a banilor crește. Dacă ceilalți factori nu se modifică, masa monetară:

a) Crește
b) Scade
c) Nu se modifică
d) Depinde de intervenția guvernului
e) Crește mai repede decât crește incertitudinea economică

Răspuns corect: b) Scade

Din ecuația schimbului $M \cdot V = P \cdot Q$, masa monetară necesară este $M = \frac{P \cdot Q}{V}$. Cu prețurile și volumul tranzacțiilor neschimbate, o viteză de rotație mai mare înseamnă o masă monetară mai mică.

Subiect oficial · Admitere ASE București, Facultatea de Drept, 2026, cod grilă RoE a1, Economie, itemul 93

4. Statul a decis creșterea salariului mediu al angajaților din sectorul public cu $5\%$ în anul $2025$. Dacă în aceeași perioadă nivelul mediu al prețurilor bunurilor de consum a crescut cu $8\%$, atunci:

a) Salariul real al angajaților din sectorul public a crescut cu $2{,}86\%$
b) Salariul real al angajaților din sectorul public a scăzut cu $2{,}77\%$
c) Salariul nominal al angajaților din sectorul public a crescut cu $2{,}86\%$
d) Salariul nominal al angajaților din sectorul public a scăzut cu $2{,}77\%$
e) Salariul real al angajaților din sectorul public nu s-a modificat

Răspuns corect: b) Salariul real al angajaților din sectorul public a scăzut cu $2{,}77\%$

Indicele salariului real este indicele salariului nominal împărțit la indicele prețurilor: $\frac{1{,}05}{1{,}08} \approx 0{,}972$, adică o scădere de aproximativ $2{,}77\%$. Salariul nominal a crescut cu $5\%$.

Subiect oficial · Admitere ASE București, Facultatea de Drept, 2026, cod grilă RoE a1, Economie, itemul 94

5. Venitul mediu pe salariat a crescut cu $6\%$, în timp ce consumul mediu pe salariat a crescut cu $3\%$. În aceste condiții se poate afirmă că:

a) Se respectă legea psihologică fundamentală a lui J.M. Keynes, întrucât indicele consumului de $103\%$ este inferior indicelui venitului de $106\%$
b) Se respectă legea psihologică fundamentală a lui J.M. Keynes, întrucât indicele consumului de $97\%$ este superior indicelui venitului de $94\%$
c) Nu se respectă legea psihologică fundamentală a lui J.M. Keynes, întrucât indicele consumului de $103\%$ este inferior indicelui venitului de $106\%$
d) Nu se respectă legea psihologică fundamentală a lui J.M. Keynes, întrucât indicele consumului de $97\%$ este superior indicelui venitului de $94\%$
e) Nu se respectă legea psihologică fundamentală a lui J.M. Keynes întrucât economiile scad

Răspuns corect: a) Se respectă legea psihologică fundamentală a lui J.M. Keynes, întrucât indicele consumului de $103\%$ este inferior indicelui venitului de $106\%$

Legea psihologică fundamentală spune că, atunci când venitul crește, consumul crește și el, dar într-un ritm mai mic. Aici consumul crește cu $3\%$ (indice $103\%$), mai încet decât venitul, cu $6\%$ (indice $106\%$): legea se respectă.

Subiect oficial · Admitere ASE București, Facultatea de Drept, 2026, cod grilă RoE a1, Economie, itemul 95
