Un anion monoatomic cu sarcina 1− are 18 electroni. Elementul din care provine este:
Un anion monoatomic cu sarcina 1− are 18 electroni. Elementul din care provine este:
clorul
potasiul
sulful
argonul
Anionul XX− are un electron în plus față de atom, deci atomul are 17 electroni și Z=17: clorul. Argonul are 18 electroni ca atom neutru, potasiul formează cationul KX+ (tot cu 18 electroni), iar sulful formează anionul SX2−.
Elementul din perioada a 3-a al cărui hidroxid are caracter amfoter este:
sodiul
magneziul
siliciul
aluminiul
Al(OH)X3 reacționează atât cu acizii, cât și cu bazele tari (formând Na[Al(OH)X4]): este amfoter, la granița dintre caracterul metalic și cel nemetalic. NaOH este bază tare, Mg(OH)X2 bază slabă, iar siliciul, nemetal, formează acidul silicic, nu un hidroxid amfoter.
Este izoelectronic cu ionul hidroniu, HX3OX+:
NHX3
HCl
HX2S
PHX3
HX3OX+ are 8+3−1=10 electroni, la fel ca NHX3 (7+3=10). PHX3, HX2S și HCl au câte 18 electroni: seamănă ca formulă cu hidrurile din perioada a 2-a, dar atomul central este din perioada a 3-a — capcana mai ales la PHX3, analogul fosforului al amoniacului.
Elementul din perioada a 4-a care are un singur electron în substratul 4p are numărul atomic:
21
19
31
13
În perioada a 4-a, substraturile se completează în ordinea 4s, 3d, 4p: [Ar]3d104s24p1, deci Z=18+2+10+1=31 (galiul). 21 sare peste substratul 3d (la scandiu primul electron după 4s2 intră în 3d, nu în 4p), 19 are un electron în 4s, iar 13 (aluminiul) are un electron p, dar în substratul 3p, în perioada a 3-a.
Energia necesară transformării a 4,8g magneziu în stare gazoasă în ioni MgX2+ gazoși este (prima energie de ionizare: 738kJ/mol; a doua: 1451kJ/mol):
2189kJ
147,6kJ
290,2kJ
437,8kJ
nMg=4,8/24=0,2mol. Pentru MgMgX2+ se îndepărtează succesiv doi electroni: 0,2⋅(738+1451)=437,8kJ. 147,6kJ duce doar până la MgX+, 290,2kJ folosește doar a doua energie de ionizare, iar 2189kJ este valoarea pentru un mol, neînmulțită cu 0,2.