Strabismul este o deficiență de vedere în care:
- cristalinul își pierde treptat transparența, iar vederea devine încețoșată la orice distanță de privire
- corneea are curbură neuniformă, iar liniile de o anumită direcție apar neclare
- lipsește un tip de celule cu con, iar persoana confundă unele culori
- axele optice ale celor doi ochi nu sunt paralele, din cauza dezechilibrului mușchilor oculari
Mișcările globilor oculari sunt produse de mușchii extrinseci ai ochiului; când aceștia nu sunt echilibrați, un ochi deviază și axele optice nu mai converg spre același punct — acesta este strabismul. Pierderea transparenței cristalinului este cataracta, curbura neuniformă a corneei produce astigmatismul, iar lipsa unui tip de conuri produce daltonismul.Față de o cavitate digestivă cu o singură deschidere, un tub digestiv complet, cu gură și anus, are avantajul că:
- hrana poate fi digerată doar intracelular, în celulele fiecăruia dintre segmentele tubului
- hrana înaintează într-un singur sens, prin segmente specializate pentru digestie și absorbție
- animalul poate absorbi substanțele nutritive direct prin gură, fără să mai aibă nevoie de intestin
- resturile nedigerate pot fi eliminate pe aceeași cale pe care a intrat hrana, fără întârziere
Într-un tub cu două deschideri, hrana trece o singură dată, de la gură spre anus, prin segmente cu roluri diferite (fărâmițare, digestie chimică, absorbție), iar animalul poate mânca din nou înainte ca hrana anterioară să fie digerată. Eliminarea resturilor pe aceeași cale cu hrana este tocmai dezavantajul cavității cu o singură deschidere; un tub complet favorizează digestia extracelulară, iar absorbția are loc în intestin, nu în gură.Dispunerea substanței cenușii este diferită în măduva spinării și în emisferele cerebrale. Varianta corectă este:
- în măduvă se află la exterior, în jurul substanței albe; în emisfere formează scoarța, la suprafață
- în măduvă se află în interior, în formă de fluture; în emisfere se află numai în interior, ca nuclei
- în măduvă se află în interior, în formă de fluture; în emisfere formează și scoarța, la suprafață
- în măduvă se află la exterior, formând cordoane; în emisfere se află numai în interior, ca nuclei
În măduva spinării, substanța cenușie, formată din corpii neuronilor, ocupă centrul și are pe secțiune forma unui fluture (a literei H), înconjurată de substanța albă a cordoanelor. În emisferele cerebrale dispunerea se inversează parțial: substanța cenușie formează la suprafață scoarța cerebrală, iar în profunzime rămân nuclei cenușii înconjurați de substanță albă. Cordoanele măduvei sunt de substanță albă, nu cenușie.La un pacient, o boală afectează numai vestibulul și canalele semicirculare ale urechii interne stângi; melcul (cohleea) rămâne intact. Pacientul va prezenta, cel mai probabil:
- tulburări de echilibru și amețeli, dar auzul la urechea stângă rămâne normal
- tulburări de echilibru și surditate la urechea stângă, deoarece receptorii lor sunt comuni
- surditate la urechea stângă, dar echilibrul rămâne normal, fiind asigurat de cerebel
- surditate la ambele urechi, deoarece cele două urechi interne comunică între ele
Urechea internă conține două organe de simț diferite: în melc se află organul Corti, cu receptorii auditivi, iar în vestibul (utriculă și saculă) și în canalele semicirculare se află receptorii echilibrului. Leziunea descrisă distruge doar receptorii echilibrului, așa că apar amețeli și mers nesigur, iar sunetele sunt percepute în continuare prin cohleea intactă. Receptorii celor două simțuri sunt distincți, iar cele două urechi interne nu comunică între ele.Lichenii sunt adesea primele organisme care colonizează stâncile golașe și pregătesc terenul pentru mușchi și plante. Rolul lor în formarea solului se datorează faptului că:
- fixează în nodozitățile lor azotul atmosferic, singurul nutrient lipsă de pe stânci
- transformă direct roca în humus prin fotosinteza făcută de ciuperca din lichen
- secretă acizi care dezagregă roca, iar resturile lor se amestecă cu fragmentele de rocă
- rădăcinile lor lungi pătrund în crăpăturile rocii și o sparg mecanic în bucăți tot mai mici
Lichenii rezistă la uscăciune și au nevoie doar de apă, lumină și aer; ciuperca lor secretă acizi care dizolvă lent suprafața rocii, iar resturile organice ale lichenilor morți se amestecă cu particulele minerale, formând primul strat subțire de sol. Lichenii nu au rădăcini (se fixează prin filamente de hife) și nu formează nodozități, iar fotosinteza este făcută de algă, nu de ciupercă, și produce substanțe organice, nu humus direct din rocă.